
În ciuda afluxului de public, aproape 100.000 de vizitatori, organizatorii spun că la ediția de anul acesta a Bookfest, mulți au ales să cumpere doar un volum sau două, nu o plasă de cărți, ca în alți ani.
Mihai Mitrică, organizatorul Bookfest: ”Motivele sunt multe și pornim de la cele imediate, anume greva din învățământ, trecem la criza economică și ne oprim la partea de educație, dar la acea partea a educației care ar trebui să furnizeze cititori, sistemul educațional nu formează cititori și asta se vede.”
Italia, a fost ţara invitată de onoare la cea de-a XVI-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest. Piața italiană de carte avea o valoare de 3 429 miliarde de euro în 2021 si se poziționează drept principala industrie culturală din Italia, a patra industrie editorială din Europa, după Germania, Regatul Unit şi Franţa. Italia investeşte peste un milion de euro în fiecare an în granturi oferite pentru traduceri. în ultimii douăzeci de ani diferenţa dintre drepturile cumpărate şi vândute în străinătate s-a redus: în 2020, potrivit celor mai recente date disponibile, au fost vândute 8.586 de titluri şi au fost achiziţionate 9.127 de titluri.
Directorul executiv al Asociaţiei Editorilor din România, Mihai Mitrică, a subliniat că „piaţa românească de carte are multe de învăţat de la modul în care Italia susţine cultura în formă scrisă. Voucherele culturale, achiziţiile importante pentru bibliotecile publice şi programele de promovare a lecturii sunt doar unele dintre strategiile Italiei pe care ar trebui să le aplicăm şi în România.”
Bassaka Media este onorată că s-a ocupat de standul Italiei, asigurând echipamentele audio-video si suportul tehnic pentru toate manifestarile derulate de invitatul de onoare al Bookfest.